luni, 6 ianuarie 2014

șoaptele gurii de sifon.



fâs-fâs, spuse. nu dau atenție. mă aplec, iau o bluză murdară și îmi suflu mucii. sorb dintr-o cafea rece aproape sfârșită. și ea, ca și mine. scutur pachetu’ rămas de aseară pe masă. ele două, noi doi. nu vreau să le împart. le fumez una după alta. eu și cu cafeaua ne terminăm unu pe altu. simt că-mi vine să vărs. sunt amețit. aud din nou, fâs-fâs. mă uit la tine. tu dormi bine-mersi, n-ai treabă. stai dezvelită cu sânii la vedere și-n chiloți. tu dormi bine-mersi, eu aș cam avea treabă cu tine. încă-mi plac bucile tale. dimineața de obicei sunt omul țâțelor. azi-ul ăsta e dus cu pluta în dimineața asta. o puță de țigară se uită la mine și scoate fum pe-o nară. ne luăm la ceartă. îmi zice s-o iau în gură. ce chestie! de nervi trag un fum. e ultimu’ fum. stau în fața ultimei guri de cafea ca-n fața plutonului de execuție. mă întreb oare ce-o fi după asta. fâs-fâs, cică. mă pun în pat. vreau să adorm. mă uit pe pereți și încerc să-mi dau seama ce vor să spună țânțarii ăia storșiți de tavan. toată vara am scris, fără milă. mă declar maestru criminal al muștelor și mai ales al țânțarilor în folosul artei. am pierdut ceva nopți, dar mi-am desăvârșit opera. iarna citesc. primăvara dau alt strat și scriu din nou. și tot așa. tavanul e mașina mea de scris. bag trafaletul în găleată și-ncep de la cap. frazele mele sunt adevărate înșiruiri de țânțari rupți în cur. le scriu fără încetare. tresar noaptea din somn ca disperatu’ când îmi zbârnâie pe la ureche vreo idee. în fine. e treabă complicată. mă uit la ceas. nu spune mai nimic. tic-tac, tic-tac! se repetă aiurea. a trecut timpul și tot nu înteleg ce vrea să zică. am gura uscată. am o senzație în gură de parcă mi-aș fi suflat mucii cu limba. îmi pute gura. fâs-fâs. fâs-fâs. zdruncin un sifon de-l ia mama dracu și-l arunc. fâs-fâs în gura mă-tii că eu mor de sete și tu ești plin de aere!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu