vineri, 21 iunie 2013

Batman.

Mă gândeam că ce bine ar fi să mă așez frumos, așa dintr-o dată, cu capu'-n jos și să privesc lumea din perspectiva liliacului. Oricum nu prea mă vede lumina zilei, cum zic unii. E totuși ceva serios să stai și să meditezi la ziua de mâine cu curu'-n sus. Dacă mă gândesc mai bine, eu și așa sunt un tip mai sangvinic, deci, dacă stau să-mi vină sângele-n cap, cred c-o să mă-nțeleg mai bine. Trebuie să iau o decizie în legătură cu asta, clar! Ah, și dacă oamenii mi-ar înțelege apucăturile de scriitor, curând aș fi mai mult liliac ca om. Doar așa mi-aș putea suporta liniștit decepțiile. Cu câtă pasiune aș căuta să plec capul atunci. Necăjit să lovesc, cu pantoful abia rupt, o amărâtă de stea desprinsă dintr-o bordură de cer. Să defilez, ca un copil răsfățat prin bălți după ploi și de nori să mă murdăresc pe pantofii plini de noroi. Si să fug apoi, să mă strecor din lume în îmbrățișarea propriilor aripi.

miercuri, 12 iunie 2013

La Sexy-Balamuc.


Luna asta, cică-n fiecare seară sunt promoții, reduceri, chestii, nebunii la colț, la cârciumă la noi. Azi e prima zi, așa că trec pe-acolo să văd care-i treaba. Ca să spun drept, nu e numai cârciumă. De exemplu, mai e și magazin. Mai vine unu cu câte ceva de pe la piață, de pe la țară, se oprește la o sută și ne mai luăm și noi din traistă. E și bordel, cel mai ieftin bordel chiar. Trec pe acolo toate apucatele, așa că nu ieși în gaură prea rău cu ele. Sală de jocuri, evident, că doar nu tronează păcănelele acolo ca niște adevărate altare degeaba. E chiar și casă, de fapt, e mai ceva ca acasă. Te mai prinde dimineața pe acolo, te trezești că-ți face tanti un oușor ochi, o brânzică, un sălămior, iți întinde sub nas să mai și mănânci, nu te lasă ea așa. Nu înțeleg ce reduceri să mai facă, oricum prețurile sunt mult sub ce găsești prin alte părți. Dar orice e binevenit la român, neam sărac și fără job, parcă rupți în coate de când lumea. 
Am aflat până la urmă că patronu’, om cu suflet bun cum îl știu toți, că doar mai bagă și pe caiet, o să ne îndeplinească un vis. E clar că așa ceva nu-i de crezut! Dar, cică, dacă iei o băutură specială, pe care a adus-o el din afară, visele, oricare ar fi ele, se împlinesc peste noapte. Prețul? Piperat bine de tot, dar ce mai contează? Acum c-o să ajungem noi ce-am visat toată viața, patroni, dulgheri, doctori, avocați, actrițe de telenovelă sau oameni de casă, o să spunem mersi. Așa că fiecare, de unde, de neunde, și-a plătit băutura, a dat-o repede pe gât și-a așteptat. Să vezi cum dintr-o dată, la masă erau numai indivizi din lumea bună, educați, cu băuturi fine în mână, cu femei ca decupate din reviste, parcă e altceva. Vorbeau unii, care până mai ieri beau pe datorie, ceva de niște donații, de niște fonduri caritabile pentru cei care n-au bani de băutură. Acum, ca să fiu sincer, nici nu cred că ar fi o idee așa rea! Discuții savante între oameni importanti acum, o nebunie, ceva de necrezut și totuși foarte firesc. Dar ca orice chermesă, de clasă sau nu, treaba s-a sfârșit undeva în noapte. Dimineața să-i fi văzut pe ăștia, cu dureri de cap, amețeli, grețuri, semne de băută bună până la urmă. Doar că acum toți sunt la fel ca înainte. Unu, dacă-l întrebi, nu mai știe ce s-a întâmplat. Își mai amintește câte una, ca prin vis, ca prin ceață, de o seară de beție în înalta societate. Să le vezi acum, ale dracu nespălate, cum le sclipesc ochii dupa filosofu’ fără bani, pișat pe el și plin de vomă pe maiou. Și ce și-ar mai trage-o cu nea ăla chior de vis-a-vis și ce sexy pare acum, ca un pirat cu-n ochi de sticlă, când își bea comoara ce-i vine lunar pe card.
Eu știu că tot ce mi-am dorit vreodată a fost s-ajung scriitor. Așa că mai stau nițel, îmi fac o cafea din zațul rămas de-aseară, m-apuc să citesc ce tocmai am terminat de scris și mă duc până la colț. La cel mai sexy balamuc, unde plata-i pe caiet și tăria nici nu-i chiar atât de tare, acolo-mi place mie. Acolo pot să-mi plimb liniștit degetele muncite pe câmpuri, mai italice sau nu, pe-o bucată rafinată de colant, strâmt și bine scămoșat. Mă îmbăt bine să adorm, căci dimineața-mi mai rămâne un vis amar de scriitor.

luni, 10 iunie 2013

Homo Boemianus.

M-am mirat prima dată când am auzit că-n zilele noastre oamenii încă se mai tem de asta. Personal, mi-au trecut câteva povești pe la ureche când eram copil, dar nimic mai mult. Când am mai crescut și m-am apucat de citit pe rupte, tot ce-mi cădea în mână, am găsit pomenindu-se în câteva cărți despre. Așadar, în ultima vreme, vecinii s-au tot strâns pe la colțu' blocului și-au tot bolborosit de zor. Până la un moment dat când au început să se contreze, că s-a și auzit. De câteva ori s-au iscat certuri seriose și câțiva bărbați, oameni în toată firea, munciți bine prin fabrici, chiar au sărit la bătaie. Deci, un anume individ, mai dubios așa, mai nu știu cum, se plimba liniștit prin oraș iar asta, cică, nu era bine. Mă gândeam, în singurătatea apartamentului meu, ce soartă dificilă trebuie să aibă omu' ăla. Că deși se știa că nu are apucături violente și că nu-i vorba de ceva contagios, toți se feresc, ca speriați de moarte, să dea ochii cu el. Mai rău chiar, femeilor le-a fost interzis să mai umble noaptea singure pe străzi. În unele zone nici ziua nu le era permis fără însoțitor. Cârciumile au trecut și ele pe program scurt, iar la magazine băutura și țigările dispăreau din rafturi. Ăsta, individul, ar cam fi ușor de confundat. Practic are un aspect normal, însă posedă niște apucături ciudate. Că ar merge legănat, că parcă țopăie așa și mai ales că tot fluieră niște cântece. Se zice că uneori stă lungit pe iarbă sau sub un copac și citește, și atât. Că fumează mult și că bea destul, e deja bine știut. De aici și interdicțiile. Când merge pe stradă mai împarte bilețele împachetate simandicos, uneori parfumate, femeilor. Nu pare un mare pericol, dar e un nepriceput, un pierde-vară și un inadaptat. Nimeni nu-l vrea prin preajmă și nici statul nu prea are cum să-l integreze în planurile sociale. Mie-mi vine greu să zic ceva, mai ales că-s pe făraș. Știu că-s Ăla din oraș cu o grotă la etaj.

joi, 6 iunie 2013

Fumuri, aere, impresii...

Cineva mi-a reproșat că la mine în casă e fum de-l tai cu cuțitu' și că pute a cârciumă ieftină. Că iese fumu' în urma mea când deschid ușa de zici că intră o vedetă pe scenă. Că apartamentul meu are propria climă și că ăla nu e fum, e ceață. Îmi zic toți că ar trebui să mai deschid și eu geamurile din când în când, că le stric imaginea. În plus, cică o să mor dracu. Mă gândesc că toți murim, fie că aerisim sau nu. Mă uit pe lângă mine și, da, pereții parcă-s zugrăviți în ceață. Chiar și-n pat dacă mă uit găsesc ceață-n așternut. Nici n-am mai mișcat prea mult de... ah, nici nu știu cât a trecut! Ceasul l-am lăsat pe undeva prin casă și-acum timpul s-a pierdut și el în ceață. Am încercat să le vorbesc și să-i fac să înțeleagă, însă nimeni nu m-aude. Niciunul nu înțelege când tot zic că pe partea mea geamu' nici n-are mâner.