luni, 10 iunie 2013

Homo Boemianus.

M-am mirat prima dată când am auzit că-n zilele noastre oamenii încă se mai tem de asta. Personal, mi-au trecut câteva povești pe la ureche când eram copil, dar nimic mai mult. Când am mai crescut și m-am apucat de citit pe rupte, tot ce-mi cădea în mână, am găsit pomenindu-se în câteva cărți despre. Așadar, în ultima vreme, vecinii s-au tot strâns pe la colțu' blocului și-au tot bolborosit de zor. Până la un moment dat când au început să se contreze, că s-a și auzit. De câteva ori s-au iscat certuri seriose și câțiva bărbați, oameni în toată firea, munciți bine prin fabrici, chiar au sărit la bătaie. Deci, un anume individ, mai dubios așa, mai nu știu cum, se plimba liniștit prin oraș iar asta, cică, nu era bine. Mă gândeam, în singurătatea apartamentului meu, ce soartă dificilă trebuie să aibă omu' ăla. Că deși se știa că nu are apucături violente și că nu-i vorba de ceva contagios, toți se feresc, ca speriați de moarte, să dea ochii cu el. Mai rău chiar, femeilor le-a fost interzis să mai umble noaptea singure pe străzi. În unele zone nici ziua nu le era permis fără însoțitor. Cârciumile au trecut și ele pe program scurt, iar la magazine băutura și țigările dispăreau din rafturi. Ăsta, individul, ar cam fi ușor de confundat. Practic are un aspect normal, însă posedă niște apucături ciudate. Că ar merge legănat, că parcă țopăie așa și mai ales că tot fluieră niște cântece. Se zice că uneori stă lungit pe iarbă sau sub un copac și citește, și atât. Că fumează mult și că bea destul, e deja bine știut. De aici și interdicțiile. Când merge pe stradă mai împarte bilețele împachetate simandicos, uneori parfumate, femeilor. Nu pare un mare pericol, dar e un nepriceput, un pierde-vară și un inadaptat. Nimeni nu-l vrea prin preajmă și nici statul nu prea are cum să-l integreze în planurile sociale. Mie-mi vine greu să zic ceva, mai ales că-s pe făraș. Știu că-s Ăla din oraș cu o grotă la etaj.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu