încurând.

încurând mă ridic în capul oaselor. merg să-mi fac o cafea și încerc să-mi revin. am dormit prost. așa adorm mereu când vin de la muncă. dacă văd un film sau citesc ceva parcă simt că dorm mai deștept. în orice caz mă trezesc crispat. în fiecare dimineață preacurând o durere de stomac. durerile de cap apar și ele încurând mai ales că sunt în schimbul 1. mi-ar plăcea să am mai multe schimburi dar cu banii de pe schimbul 1 nu prea pot să mă schimb. oricum nu foarte curând. superiorii tot încurajează un coleg mai fără tragere evident curându-l. nu trebuie să dăm din picioare aiurea. cică doar așa ne încururăm cum trebuie cu roadele muncii noastre. așa zic ei. eu vreau să mai stau și pe scaun din când în când și nu mă încurc cu ei. mi-au promis și mie că încurând o să rezolvăm problemele ca bărbații. dar le-am spus clar că nu cred în manifestări d-astea și că nu-s pe genu lor. în fine. așa sunt ăștia de sus. te trimit înapoi în bancă și-ți mai trag și-o palmă peste cur ca să-ți intre bine unde trebuie că ești decurând pe-acolo. ei știu cum se face propaganda și se vede de la intrarea în firmă. e scris cu litere mari de tipar. cu noi încurând în fiecare zi vei simți într-adevăr că trăiești.

Pudoar.

Ți se așează chilotul între buci ca o bancnotă veche într-o carte. Mă trezesc cu ochii-n numismatica între-bucilor tale. Diminețile-mi colecționează fantezii cu chiloței dantelați și pantalonași scurți. Tu ești în spatele cămășii mele, prea mare pentru tine, ca un spectacol în spatele cortinei. Uiți intentionat unu-doi nasturi deschiși. Un sân se strecoară afară ca să simtă mai bine atmosfera. E rece în dimineața asta. Sânilor li se citește emoția pe fața cămășii. Ești tare emotivă azi. Între picioare parcă ai purta două buze de copil ce salivează la o prajitură super glazurată dintr-o vitrină a unei cofetării cu preparate scumpe. Te strecori prin cameră ca lumina printre jaluzele trase. Pășești pe covor ca un fachir în plin exercițiu, doar ca să nu mă trezești. Dar eu mă fac că dorm și te privesc printre degete (ca atunci când eram mic și-n filme apăreau secvențe deocheate) ca prin gaura cheii a imaginației mele.

jertFă!

Femeile nu poartă poșete. Le duc pe umeri. Le cară cu cârca. Asta e crucea lor. Sunt responsabile de păcatele noastre. E un fel de jertfă. Își etalează credința în vitrinele curate, nepătate ale magazinelor din centrul orașului. Dichiseala e litera mare de la începutul Cuvântului. Dau paginile vitrinelor, pun povești în ele, până când muritorilor de rând le rămâne ceva în cap. Semnele de punctuație le punem noi. Plimbările lor sunt un nesfârșit drum spre Golgota. Ajunse acolo au tot dreptul să-și desfacă părul din agrafe ca să-l adie vântul. Natura se revoltă. Ele parcă iau și-și bagă tot vântul în sub-fustele lor și potolesc toată natura. În cele din urmă își înalță privirea peste năsucurile lor ca niște bețe cu care dirijează mersul împleticit al lumii. Ies din peisaj pe tocuri fiindcă știu că asta face fundul ferm. Tu te-ncrezi în toate astea, le-ai mai auzit la alții. Asiști la un sacrificiu în fața căruia nu poți să nu-ți faci cruce. Minunat mergi acasă și cu pacea-n suflet îți zici rugăciunea si-ncepi să-nroșești ouăle.