Fumuri, aere, impresii...

Cineva mi-a reproșat că la mine în casă e fum de-l tai cu cuțitu' și că pute a cârciumă ieftină. Că iese fumu' în urma mea când deschid ușa de zici că intră o vedetă pe scenă. Că apartamentul meu are propria climă și că ăla nu e fum, e ceață. Îmi zic toți că ar trebui să mai deschid și eu geamurile din când în când, că le stric imaginea. În plus, cică o să mor dracu. Mă gândesc că toți murim, fie că aerisim sau nu. Mă uit pe lângă mine și, da, pereții parcă-s zugrăviți în ceață. Chiar și-n pat dacă mă uit găsesc ceață-n așternut. Nici n-am mai mișcat prea mult de... ah, nici nu știu cât a trecut! Ceasul l-am lăsat pe undeva prin casă și-acum timpul s-a pierdut și el în ceață. Am încercat să le vorbesc și să-i fac să înțeleagă, însă nimeni nu m-aude. Niciunul nu înțelege când tot zic că pe partea mea geamu' nici n-are mâner.