miercuri, 19 februarie 2014

rău de muscă.


De ce beau muștele alcool? Să-și uite jumătățile. Poate. Să uite de copiii de muscă lăsați acasă. Posibil și asta. Să lase în urmă bătaia pe același rahat. Alt rahat în fiecare zi, aceeași poveste. Niciodată destul. Mai găsesc uneori câte una, chiaună, lipită de fundul paharului. E de-nțeles. Acolo se împrietenește rapid cu privirea mea. Dezamăgire în ambele tabere. Dau una peste alta chiar și-a doua zi. Mahmure, se chinuie să se desprindă din perdea și să ajungă afară sau măcar la geam. Musca și privirea mea. Tovarășe de fundul sticlei. Îmi scot pân' la urmă privirea la plimbare pe geam. Atât îmi permit uneori. Nu costă nimic. E inutil chiar și efortul ăsta dacă stau și mă gândesc. După mine nu m-aș ridica niciodată din pat. Pe geam, pe alei, pe bulevarde, pe oriunde, același rahat. Inutil. Dimineața doar frecatul la ochi mă trezește de-a binelea. În fiecare dimineață mă frec la ochi. Azi am observat că musca nu mai era în perdeaua îmbâcsită de fumul de țigară. Cred că și știu unde e. Musca s-a mutat acum în privirea mea. Exact în spatele pleoapelor. O simt în fiecare zi cum se foiește prin cotloanele ochilor mei atunci când ajung la fundul paharului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu