marți, 4 februarie 2014

cu noaptea-n gât.



Mă duc să mă fac clătitar. La ora 17 tre' să fiu acolo. Mă duc să întorc la clătite. Îmi iau umezeala din ochi, o pun pe degete și întorc. Așa cum mă pregătesc să întorc, de fiecare dată când adorm, filele zilelor. Să le umplu cu gemuri așa cum gemetele îmi umplu mie visele. Iar visele mele au aromă de gutui  fierte la ceaun.  Nopțile stau prinse într-un borcan de Nutella. Le mai întind în fața ochilor chiar cu furculița de la capătul lor. Dimineața întorc, deci, altă clătită în care așez noaptea trecută. În meseria asta nu-i loc de nopți pierdute. Asta o să mă coste, la sfârșit, când se face remunerația. Îmi împachetez, astfel, în fiecare zi, nopțile, și mi le vând ca pe povești pentru copii. Știu c-o să fac asta pentru tot restul vieții. Sunt clătitar, dar cel puțin nu vând gogoși.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu