mă doare în CURsu' săptămânii.

O zi de duminică, cam atât ar trebui să însemne viața mea. O singură zi. Aș fi singurul român care ar trăi într-o zi cât alții în cine știe câte. Vreau să trăiesc o zi, ce mama dracu! Dar să aibă trăsături de duminică. Duminica are un miros aparte. Se fac cozonaci în aer liber. Parcă văd, into the sky, norii stau frumos frământați, dați prin suficientă făină, puși de un ieri la crescut, doar să fie băgați în cuptor. Or să se rumenască perfect. Duminica e mereu însorită. Soarele-și înfige cu grijă raza-n aluat, să vadă dacă-i gata copt. Așa făcea și maică-mea. Ea e ca soarele de duminică. Eu ca raza care trece prin cozonaci. Dar se mai fac si sarmale. Lucru dovedit științific, duminica verzele nu put. Ele degajă un fel de miros subtil care te pune în garda unei mese copioase. Pe funduri de lemn, stau la răcit, roți de mămăligă suflate cu aur. În plus, în fiecare duminică cresc ghioceii. Îi simt cum își umblă peste tot parfumul, nebunii. Își dau frunza peste floare ca niște fancy ce sunt. Se aranjează și ies la plimbare cu margaretele lor. Sunt peste tot, prin toate parcurile. E frumos, îmi plac duminicile! Ce-aș putea să zic în rest? Mă doare în cursul săptămânii!