Ești cea mai vie amintire a mea.

Suntem ca doi pugiliști. Fiecare-n colțul lui de pat, ca doi paianjeni ce se privesc ca și cum nicio muscă nu s-ar auzi în cameră. Avem mâinile goale. Cică așa-i mai fair-play. În palme, totuși, mângâierile de ieri, vin mănușă. Ne lovim nemilos fără să ne atingem și mai ales fără să ne privim. Cu finalul aproape, ne clătinăm în pașii cu care cândva dansam pe la cine știe ce chef ieftin. Nu aruncă nimeni prosopul. E pătat cu miile de picături dulci-amoroase strânse-n timp. Sunt ani-iubire de când am pășit întâia oară în cantonamentul acesta. De atunci parcă ne-am pregătit pentru azi-ul ăsta neprogramat. Fiecare în colțul lui. Știu c-o să ne facem cu mâna. La revedere-ul nu ratează niciodată. E cea mai curată lovitură. Ne ștergem obrajii și ochii umflați care trădează rana. Îți spun sincer că ești cea mai vie amintire a mea. Mai ales că, încă resimt upercut-ul dragostei noastre.