dantelă.

sub fustă! da, sub fustă! ridic-o și uită-te și tu acolo, ca să vezi că nu doar mie mi se pare. nu-i așa c-ai ascuns acolo două-trei doze de energizant? nu mi-am imaginat niciodată că n-ai să vrei să împarți cu mine. faci exact ca maică-mea care-mi ascundea borcanul cu dulceață de gutui în văgăunele debaralei. așa faci și tu. așa e și la tine sub fustă. o debara d-aia cu ușile scoase și-n loc sunt puse niște perdele handmade de țară. și e întuneric și doar de-ai da perdeaua la o parte, să mă ghemuiesc puțin acolo până mă găsește iarăși mama cu degetele înfipte în dulcețuri. hai, scoate dozele! știu că le ții ascunse pe undeva prin singura zona pe unde trupul tău a format dantelă. în preajma verticalității lor știu că ascunzi mereu un secret.  n-aș vrea să caut eu cu mâna mea. mi-ai mai reproșat tu cândva că fac prea multă mizerie. în plus, aș vrea să evităm certurile inutile. până una-alta, stăm amândoi pe tivul fustei ca niște turiști cu bagaje, uitați pe marginea drumului. o tragi de sub mine ca să n-o șifonez că stau cu curu pe ea. deci, așa se simte când îți fuge pământul de sub picioare! plec, total lipsit de energie și cu pofta-n cui, mai ceva ca o cămașă uitată în dulăpiorul tău înfășurat în dantelă.