Midnight in Paris cu Floare la Ureche.

Florea a fost nevoit să meargă, cândva la miez dospit de noapte, în Paris să rezolve niște treburi cu ajutorul deja renumitului său calm imperturbabil. Mirajului marelui oraș a fost nimic pe lângă mirarea de a-și întâlni compatrioții pe străzile pariziene. E drept că unii erau împinși de nevoi, dar mai ales de skill-uri, la munca de jos. Mai drept e că lucrau la birouri, unele eco, dintr-un carton veritabil de electrocasnice, amplasate strategic în stațiile de metrou. Alții aveau ținte mai înalte și-și încercau norocul în cariera de muzicanți pe marea scenă a colțului de stradă. N-aveai cum să nu rămâi impresionat când îi vedeai pe toți ăștia cum încearcau să-i învețe pe străini limba, zăp!, frățiorilor francofoni. Prima lecție și cea mai importantă, cerea un răspuns afirmativ, din cap sau din mână, era permis și unul din umeri, la îndemnul, "Dă șâ mie!". Restul lecțiilor veneau de la sine. Încă de pe-atunci putem spune că le-am dat o lecție francezilor. Foarte mândru se simțea și Florea cel Ureche, cum mai era supranumit peste granițe, de tot ce-a văzut acolo. Într-o zi, stând la o terasă, sorbind lingav dintr-o bere, dă cu privirea peste Cocoșatul de la Notre-Dame, mai să-l dărâme de pe scaun, atât era de concentrat. Ăsta mereu avea o îndoiala, chiar și când stătea jos. În unele cercuri, ca și-n unele pătrate, era știut ca Îndoielnicul de la Notre-Dame. Se îmbrățișează prietenește, mai pe jos așa, că na, și se-apucă să-și de-pane, niște amintiri, trecute atent prin ou și pesmet. Veni vorba de Vodă și de cum mai e mersul prin lobodă. Era curios să știe dacă producția de lobodă a crescut de când Vodă își tot bagă picioarele în ea de treabă. E știut că de când a trecut Maiestatea Sa prin părțile astea loboda a avut parte de-o creștere semnificativă la Bursă, mai ales la cea a elevilor și studenților. Mulți au încercat să se plimbe prin lobodă ca Vodă, însă nimeni n-a reușit să învețe mersul ăla legănat, ușor aplecat de spate și cu ițarii lăsați în vine. Chiar au deschis la Sorbona o catedră care se numește, Plimbatul prin lobodă în principiile și funcțiile de mișcare ale lui Vodă. Dă și Florea să plece, achită nota, iese și zâmbind observă că barul avea un nume cu rezonanțe familiare, Jean și-Irak. Se suie în trăsură cu destinația Acasă, căci acolo știa el că stă, însa nu înainte să-i ia neveste-sii, un celebru ruj mulan. Căruța, că asta era mai degrabă, trasă de caii putere ai unei Dacii pleacă în trombă și cu un mare ete scârț, lasă Parisul în ceață.